marți, 31 ianuarie 2017

Miere contrafacuta si servicii "romanesti"

Fac multe cumparaturi pe net (haine, alimente ... orice). Drept urmare, mi-am zis sa comand si miere desi as fi putut lua din piata de la producatori adevarati. Dar mi-am zis ca si aceea e miere adevarata de la producatori adevarati deoarece producatorul avea site si se lauda cu nu stiu cate certificari. Am comandat pe un site cu produse naturiste care parea serios. Greseala mea ca nu am cautat pareri nici despre site si nici despre producatorul mierii! 


Cand am primit mierea eram foarte entuziasmata. Ma gandeam ce facil e totul acum cu comertul online! Comanzi si iti aduce curierul acasa. Nu mai este nevoie sa mergi tu la piata si sa tragi de sacose! Cand am desfacut un borcan si am gustat am fost stupefiata! Avea gust de clor si cauciuc, ceva sintetic ... in niciun caz gustul si aroma binecunoscute ale mierii!
Cautand pe net (tardiva reactia, stiu) pareri despre producatorul mierii, Apicola (Albina Carpatina) am aflat ca sunt foarte departe de ce inseamna produse naturale. Mai multe despre ei se pot citi aici. Mai aveam de la ei niste miere cu polen crud. Si asta avea un gust ciudat de plastic, dar am zis ca asa o avea gust mierea cu polen. Nu mai folosisem pana acum si nu stiam cum trebuie sa fie de fapt!  
Trebuia sa le returnez si o mare surpriza a fost cand am citit conditiile de returnare. Se cerea poza cu produsele de returnat, cartea de identitate si motivul returnarii. Poate nu stiu eu bine, dar avem dreptul sa returnam in 14 zile orice produs cumparat online fara a prezenta motive. 
Am urmat pasii si am trimis coletul. Trebuia sa platesc eu curierul, dar pana la urma nu a mai fost nevoie. Nu stiu de ce. Si curierul avea ceva indoieli asupra platitorului. Poate a avut efect discutia pe care am avut-o cu cei de la plantum. Le-am zis ca nu mi se pare normal sa platesc o data transportul pentru primirea coletului, sa primesc produse contrafacute si apoi sa platesc tot eu curierul sa vina si sa le ridice. 
A trecut aproape o luna si nu am primit niciun semn ca ar fi fost receptionat coletul si ca imi vor fi trimisi banii. I-am apelat pe chat-ul de pe site si i-am intrebat. Am asteptat mult si bine pana cineva mi-a raspuns ca se intereseaza si revine cu raspuns. Si apoi am asteptat si mai mult si bine (poate chiar doua ore) si dupa alte doua interventii ale mele incare intrebam daca au raspunsul, mi s-a zis ca voi primi banii pentru cele doua borcane. Sunt socata: "Care doua? Eu am trimis trei!". Au urmat alte verificari si o confirmare ca voi primi banii pentru cele trei borcane. Am zis ca as prefera sa imi trimita banii prin mandat postal si nu prin banca deoarece mi se percepe comision. Mi s-a raspuns: "nu vi se ia comision! ni se ia noua comision, doamna!". Poate sunt paranoica, dar parca am auzit tonul superior si iritat impletit cu lipsa de respect al angajatei de la serviciul clienti. Am raspuns ca mereu banca mi-a luat comision in cazurile in care am primit bani, dar conversatia a fost incheiata brusc de angajata iritata. A inchis chat-ul si mi-a aparut optiunea de evaluare a acestuia. Atunci mi-am amintit ca si atunci cand am discutat cu ei despre returnare am patit acelasi lucru. Mi s-a inchis usa in nas. Am revenit si am cerut explicatii, dar remarca mea a fost pur si simplu ignorata. Aceeasi atitudine de lezati! 
Sunt curioasa daca mai primesc banii. Avand in vedere profesionalismul si respectul fata de clienti al celor de la plantum, am indoieli ca ii mai vad.
Trist, dar asta e Romania! Ne laudam ca suntem un popor primitor si omenos. Astea sunt povesti de adormit copiii! Suntem un popor de needucati, egoisti, ghertoi, hapsani si hrapareti!

marți, 24 ianuarie 2017

Tricotaje de iarna

Imi plac tricotajele foarte mult! Cele facute de mana, evident. Am caciulite, pulovere si fustite crosetate sau impletite de mama si bunica. Imi petrec mult timp cautand modele de crosetat si visand la diverse articole de imbracaminte care s-ar putea realiza cu acele modele. Din pacate, mama nu are suficient timp sa imi indeplineasca toate dorintele astea!:)) Iar eu am doua maini stangi.
Am gasit cateva modele pe care as dori sa le am. Iata-le mai jos!













sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Alvaro Soler

Imi place Alvaro Soler! Tot ascult pe repeat Sofia si El mismo sol, cele doua melodii care s-au facut auzite la toate radiourile din Europa.



Este foarte tanar (nascut in 1991) si nu e spaniol 100% deoarece tatal sau e german. Vorbeste mai multe limbi, e frumusel, canta si danseaza bine. Ce sa iti mai doresti?




vineri, 1 iulie 2016

Scrisoare catre micuta Lorelei

Draga Lorelei,

Iti scriu cu emotie, cu mainile tremurande ale adultului ce ai devenit. Stiu ca iti doresti atat de mult sa fii mare, sa cuceresti lumea si crezi ca totul poate fi posibil daca esti adult. Cu tristete iti marturisesc ca iti vei da seama ca nu prea este asa. De accea, te sfatuiesc sa te bucuri de tot ce ai acum! Bucura-te de vocea calda a mamei, de privirea incruntata a tatalui, de farsele pe care ti le face fratele tau! Bucura-te de flori, de fluturi si de cerul albastru ca ochii celui la care stiu ca visezi in fiecare seara! Si invata, copila draga! Invata asa cum stiu ca ai facut-o mereu!
Pentru tine si pentru colegii tai am o veste importanta. Stiu ca sunteti toti la inceput de drum. Dupa clasa a VIII-a, fiecare o va apuca pe drumul sau. Unii stiu ce ar vrea, altii sunt debusolati si nu stiu incotro sa o apuce. Programul o'SCAR ar putea fi solutia ideala pentru cei care vor vrea sa specializeze temeinic si rapid. O'SCAR inseamna Scoala Comerciala Austriaca din Romania si e o forma de invatamant profesional dual initiat de Sectia Comerciala a Ambasadei Austriei si dezvoltat impreuna cu 7 companii mari : BILLA, C&A, Deichmann, Hervis, HUMANIC, kika si Telekom Romania.
Da, specializarea este comerciant-vanzator. Asta inseamna ca dupa absolvire, tinerii vor avea sansa sa se si angajeze la una din cele 7 companii partenere.
Programul a debutat în septembrie 2015, iar anul acesta își deschide porțile pentru a doua generație de elevi o`SCAR. Înscrierile în programul o`SCAR se realizează la sediul Colegiului Economic Costin C. Kiritescu, în trei perioade: 13-17 iunie şi 21 iunie 2016, 16-17 august 2016 și 1-2 septembrie 2016. 
Eu nu am avut oportunitati, dar acum voi aveti! Prin programul acesta vei dobandi certificat recunoscut in UE, vei avea o bursa lunara de 400 lei, cheltuieli de transport asigurate, prioritate la angajare in companiile partenere. Cursurile programului sunt gratuite. 
Aici poti vedea un filmulet de prezentare a programului pe care sa-l arati si colegilor tai! 


Sper sa alegeti toti cu grija si sa ne faceti mandri de voi! Noi, cei mari, ne gandim cu nostalgie la voi si am da orice sa facem schimb de locuri! :P
Ai grija cu ochii albastri care te urmaresc si in vis, Lorelei! Am incredere in fetita inocenta si capabila pe care o cunosc! Te asteapta experiente memorabile de acum inainte, micuta Lorelei! 

Cu dor,
Lorelei cea mare


O noapte de iulie

Azi am ascultat melodia asta in disperare. Nu pot sa scap de ea! Nu este o noapte rece de februarie, ci una fierbinte de iulie. O tot ascult si vreau sa uit ... de mine, de tine, de lume. Cat as vrea sa reusesc!



duminică, 26 iunie 2016

Unelte pentru tata

Ca toate fetele m-am jucat cu papusi, nu cu masinute. Dar tot vream si eu sa am masinute ca frate-meu! Asa ca atunci cand parintii ii luau lui masinuta imi luau si mie. Nu ma jucam cu ea, dar o puneam la pastrare si uneori il enervam pe frate-meu aratandu-i-o dupa ce el tocmai o stricase pe a lui. De furios se apuca sa si-o repare! Lua de la tata tot felul de unelte cu care sa o faca la loc. Asa i s-au cam imputinat uneltele lui tata pentru ca frate-meu nu i le mai punea la loc. Ba chiar le imprumuta sau le facea cadou prietenilor lui de joaca!
Acum ca am crescut nu ne mai jucam cu papusi si masinute, dar i-am oferit tatei de-a lungul timpului tot felul de instrumente: clesti, patenti, surubelnite, ciocane, menghina, ruleta, perii, pile etc. De fiecare data, cand ii facem cadou vreo unealta ne amintim de vreo intamplare de demult cand frate-meu se credea mare mecanic si radem pe seama lui. 

Dor de tine

As vrea sa-ti spun cat de dor imi e de tine! Imi interzic din cauza ca mi-e teama ca te voi pierde. Imi transformi ziua in iad si paradis. Imi furi gandurile si ma faci sa uit de mine. Imi amintesc doar de tine! Esti mereu cu mine oriunde m-as afla, orice as face!
Cuvintele tale imi umplu inima de caldura si imi dau o stare de agitatie amestecata cu nerabdare. As vrea sa-ti spun! As vrea sa stii! Uneori incerc sa-ti zic, apoi repede ma retrag temandu-ma ca vei disparea. Stiu ca acum nu e momentul. Stiu ...
Ma simt ca o adolescenta indragostita pentru prima data! Iti scriu prenumele pe coli colorate si visez. Visez la o seara frumoasa de vara cand ma vei tine de mana prin parcul inundat de lumina timida a lampilor. Visez la atingerea mainii tale cu piele alba, parfumata. Visez la licarirea calda din ochii tai caprui invaluindu-ma, cotropindu-ma ...