Ziua Copilului din mine

Astazi e Ziua Copilului si ar trebui sa o sarbatorim cu mic cu mare. Toti am fost mai intai copii, apoi unii am devenit oameni mari, altii am ramas copii. :D De aceea meritam toti un "La multi ani!" si in cinstea celei mai frumoase perioade din viata noastra ar trebui sa inaltam un zmeu.

Cand eram copil, imi doream asa de tare sa fiu mare deoarece mi se parea mie ca oamenii mari pot face orice vor, ca nu au nevoie de permisiunea cuiva si nu-i cearta nimeni daca gresesc. Mi se parea a adevarata libertate vine o data cu viata de adult. Acum, adult fiind, imi dau seama ce amarnic ma inselam! Adevarata libertate o cunosti doar in copilarie! Doar atunci nu ai griji si te poti manifesta dupa bunul plac fara sa iti faci probleme ca va fi cineva sa te judece. Autoritatea parintilor, inteleasa ca o ingradire a drepturilor, nu este altceva decat grija acestora si manifestarea protectiei asupra ta.
Acum copilaria mea este departe, dar o revad adeseori prin ochii copiilor de langa mine. Este adevarat ca activitatile lor nu mai seamana cu activitatile mele cand aveam varsta lor, dar esenta ramane.

Cand eram mici ne jucam foarte mult afara. Copilarind la tara, am avut posibilitatea de a ma bucura de spatiu si libertate. Cei de la oras ies acum supravegheati de parinti la locurile de joaca (niste tarcuri cu tobogane si leagane) si au timp limitat de joaca. Noi cutreieram drumul (asa ii spune la tara strazii) de la un capat la altul mutandu-ne cu jucariile de la poarta unuia la poarta altuia, bateam mingea in portile vecinilor care dormeau dupa pranz, scriam cu dude pe poarta de tabla maro spre disperararea vecinului care o tot spala cu furtunul, faceam concursuri cu biciclete si veneam acasa rupti in coate si in genunchi. Seara, faceam un foc imens in mijlocul drumului si spuneam povesti de groaza ori ne jucam de-a v-ati ascunselea (faimosul "pitulusu") pentru ca era mai interesant sa te ascunzi pe intuneric. Primavara, saream gardul prin spatele casei la o vecina si ii furam ghioceii, iar de la altii luam pere sau corcoduse vara.

Bucuria pe care o simteam tavalindu-ne prin ierburile inalte, alergand dupa fluturi sau jucandu-ne cu picioarele in nisipul cald nu am mai regasit-o apoi ca om mare care nu mai poate face lucruri fara motiv doar de dragul emotiei.

Mi-e dor de vremurile acelea fericite si as da orice sa ma intorc la ele! Inca mai pastrez o mare parte din copilul acela in mine. De multe ori mi s-a spus ca sunt un copil, ca ma port si arat ca unul. Unele au fost complimente, altele s-au vrut a fi jigniri. Dar indiferent de natura afirmatiilor altora, eu si copilul acela de demult suntem inca impreuna privind cu nostalgie spre trecut si cu incredere spre viitor. :)