marți, 23 iunie 2015

Epilare definitva cu IPL

Traim intr-o societate care promoveaza o anumita imagine pentru femeie si in acea imagine incearca majoritatea sa se incadreze. Tindem catre o frumusete ideala cu corp zvelt si piele fina. Dar cum obtinem pielea fina avand in vedere ca inca purtam in gene mostenirea stramosilor nostri antropoizi?

Nu ne place sa o recunoastem, dar avem par pe corp si din cauza asta dezvoltam adeseori complexe. Apelam la diverse metode de epilat care mai de care mai dureroase dar, daca sunt eficiente, induram cu curaj. Imi amintesc de inceputurile epilarii mele. Fiind pudica si rusinoasa, am apelat la lama si crema de epilat acasa. Rezultatul a fost dezastruos! Apoi au devenit disponibile in magazine aparatele de epilat cu sistem multi-penseta. Mi-am achizitionat unul si o vreme l-am folosit, dar la ce chinuri m-am supus numai femeile stiu! E adevarat ca efectul acestui tip de epilare dureaza mai mult, dar apoi, cand firele incep sa creasca, aspectul este inestetic. In plus, multe fire cresc sub piele si locul acela se infecteaza.

De la o vreme ma bate gandul sa apelez la epilare definitiva cu IPL (lumina intens pulsata). Ce inseamna asta? Ca radacina firului de par este distrusa cu ajutorul luminii transformate in caldura. Tehnica presupune incalzirea radacinii firului si racirea zonei din jur astfel incat nu te vei alege cu arsuri asa cum ai crede. Este important sa faci sedintele in perioadele de crestere a parului. Stiati ca parul are trei faze de crestere? Acestea sunt: anagen, catagen si telogen. Anagen e faza in care firul creste, iar celelalte doua sunt perioade in care firul stagneaza. Tratamentul cu IPL da rezultate in faza de anagen si din aceasta cauza poate fi nevoie ca sedintele sa se intinda pe un ciclu complet de crestere (care la unele persoane atinge 18-24 luni). In functie de pilozitate, de suprafata si de culoarea firului de par si a pielii numarul sedintelor variaza. Rezultate rapide se obtin la persoanele cu pielea alba si firul de par negru si gros. Avantaj barbatii, nu?:P

Epilarea cu IPL este destul de costisitoare, acesta fiind unul din motivele pentru care nu am ajuns pana acum la un salon. Ar trece cu mult peste 1000 lei. Si avand in vedere ca uneori tratamentul trebuie reluat, costurile ar fi colosale. In acest caz, cea mai buna solutie este cumpararea unui aparat SILKN SENSEPIL care poate fi utilizat acasa in conditii de maxima siguranta. Are cea mai mare suprafata de epilat - 6 cm patrati. Are un cartus montat si inca unul de rezerva totalizand 750 de impulsuri. La terminarea acestora, poti achizitiona altele. 



Aparatul este dotat cu un senzor de nuanta activat automat si care nu poate fi dezactivat de catre utilizator. Senzorul detecteaza nuanta pielii si daca aceasta este prea inchisa, atunci nu va permite impulsului de lumina sa actioneze asupra firului de par. In acest fel, nu exista riscul unor arsuri ale pielii. Daca nuanta pielii tale se inscrie in intervalul admis, atunci impulsurile vor putea fi actionate. 

Tot ce trebuie sa stii este ca nu trebuie sa-l folosesti mai des decat este specificat in instructiuni si ca este de preferat ca zona tratata sa fie rasa inainte si apoi ferita de soare. Perioada optima pentru o astfel de epilare este iarna deoarece atunci nu ne expunem la soare. 
Atata timp cat respecti instructiunile din manualul de utilizare si de pe DVD-ul cu instructiuni, acest aparat isi va face treaba perfect! Ce ziceti? E o idee buna?


Actorii din Game of Thrones in videoclipuri muzicale

Game of Thrones este indiscutabil cel mai bun serial fantasy pe care l-am vazut! Fenomenul GoT s-a extins si cred ca va deveni sau chiar va depasi Star Wars sau Batman. 
Pentru ca pana anul viitor nu vom mai vedea niciunul din personaje, putem sa ne potolim dorul cu niste videoclipuri in care apar chiar actorii din Game of Thrones.
Incepem cu cele mai ... fierbinti! :D
Primul pe care l-am vazut a fost Pedro Pascal, cel care in film este vanatorul de inimi - printul Oberyn Martell. Omul asta nu e teribil de frumos, dar emana senzualitate asa cum rar am vazut la un barbat. Poate o fi de vina sangele latin! :P



Acum il vad pe ser Daavos Seaworth (Liam Cunningham) in videoclipul High Hopes al celor de la Kodaline. Interesanta povestea din clip, dar nu e el putin cam mare pentru ea? Pfff ... am prejudecati, da! 


Am gasit-o si pe Sophie Turner (Sansa Stark in GoT) in videoclipul melodiei Oblivion al celor de la Bastille. Imi place melodia, dar e cam ciudat sa o vad pe Sansa cea slaba de inger cantand cu voce masculina (de fapt, e vocea solistului de la Bastille).



Thomas Brodie-Sangster (Jojen Reed) apare si el in clipul celor de la The Luka State, 30 Minutes Break. Incredibil cat de mic pare Thomas! Are 25 de ani, dar pare de 15!


O mai tineti minte pe Talisa Maegyr, sotia lui Rob Stark? Oona Chaplin e numele actritei si ea apare intr-un clip. 


Pe Theon Greyjoy e imposibil sa-l fi uitat! Daca la inceput il uram, acum mi-e mila de el. Stiati ca actorul (Alfie Allen) este fratele solistei Lilly Allen, iar ea are un cantec despre el? 


Si tot la capitolul "Stiati ca ...?" intra si clipul de mai jos in care apare Jerome Flynn (Bronn in GoT) care mai demult a cochetat cu muzica. Ia priviti cum dansa el in tandem cu colegul de trupa si habar nu avea ca va manui sabia si va ucide in stanga si in dreapta in Game of Thrones. :))





duminică, 21 iunie 2015

Samsung Galaxy Tab4 - o tableta pentru o experienta de neuitat!

Stiti ca pe la inceputuri un calculator ocupa o camera intreaga? Acele inceputuri nu sunt asa departe, dar acum am ajuns sa tinem un calculator in buzunar. Ma refer la tableta, evident. Suntem atat de dependenti de tehnologie incat nu ne mai putem desparti de ea oriunde am merge! 
In curand, voi pleca o luna de acasa si ma ingrozeste gandul ca nu o sa mai pot avea acces lumea virtuala (retele de socializare, blog, shopping online etc.). Daca pana acum nu acordam mare importanta gadget-urilor mobile, acum imi dau seama ca imi trebuie urgent o tableta care sa inlocuiasca PC-ul meu de acasa! Datorita dezvoltarii procesoarelor si evolutiei tehnologiilor, o tableta poate acoperi astazi o gama larga de activitati pe care in mod obisnuit le faceam de la calculatorul de acasa sau de la birou. 
Ii tot dau tarcoale unei tablete Samsung Galaxy Tab4 despre care am ocazia sa scriu astazi. Are procesor Quad-Core la 1.2 GHz (aproape cat PC-ul meu!), 7 inch si finisaje usor rotunjite ce contribuie la design-ul elegant cu note de lux datorita partii din spate realizate din imitatie de piele. 



Numai cand ma gandesc ce bun companion mi-ar fi in cele 6 ore de mers cu trenul! Cu cei 7 inch si un raport de afisare de 16:10 imaginea are o claritate de exceptie, astfel ca as putea viziona un film fara probleme! Pentru ca are sistem multi-tasking, as putea verifica in acelasi timp email-ul si contul de Facebook sau as putea sa caut rochii in magazinele online.
Pentru ca e trendy sa postezi selfie-uri sau poze cu locurile pe care le vizitezi, as pune o multime de fotografii din orasul acela! Eheee, si sa dau check-in la o locatie si sa se intrebe carcotasii ce caut pe acolo ... :D
Cand voi ajunge acolo, va trebui sa ma descurc cumva si sa ajung la locul de cazare. Intr-un oras pe care il vezi prima data este greu sa te orientezi. Noroc cu tableta pe care voi putea cauta harti si locatii. Apropos, stiati ca exista o tendinta de a renunta la sistemele GPS in favoarea tabletelor? Da, pentru ca aplicatiile GPS cu care sunt dotate inlocuiesc cu succes sistemele clasice. Tableta asta are Glonass!



Pe parcursul acelei luni voi avea diverse de studiat, asa ca tableta asta este perfecta deoarece ofera posibilitatea vizualizarii documentelor Word, Excel si PowerPoint si a editarii acestora printr-o simpla descarcare a unui applet, Hancom Editing Tool. O pot folosi si ca ebook pentru a citi materialele de curs. 
Avand conectivitate Wi-Fi o pot folosi oriunde se gaseste conexiune la internet (hotel, bar, cafenea, piscina etc.). Are o baterie de 4000 mAh si tine 10 ore la utilizarea pe Internet. 
Cu siguranta imi voi face noi prieteni cu care voi face schimb de poze sau muzica. Pentru asta exista Group Play prin intermediul caruia se poate transfera continut media si se pot partaja ecrane pentru a juca jocuri sau pentru a vedea fotografii impreuna. 
Si sa nu uit de shopping! Fiind sportul meu preferat, normal ca nu il voi abandona! Voi putea face cumparaturi in continuare de pe site-urile mele preferate! 
Alaturi de Galaxy Tab4 cu siguranta ca sederea mea de-o luna in acel oras pe care de abia astept sa il vad va fi mult mai interesanta si mai plina de experiente! Chiar daca fizic voi fi departe de toti cunoscutii si de toate lucrurile familiare, cu ajutorul tabletei m-as simti aproape de tot ce mi-e cunoscut si intra in activitatile mele cotidine. Am emotii si astept cu nerabdare acea experienta care se anunta de pe acum de neuitat! :)



sâmbătă, 20 iunie 2015

Minds.com - o retea pentru viitor

Ati observat cum serviciile de email si retelele de socializare intra cu bocancii in vietile noastre private? Pana nu demult puteai sa faci cate adrese de mail doreai si oricate conturi pe retelele de socializare, dar acum ti se cere sa dai numarul de telefon. Cica pentru verificarea si securitatea contului! Asa sa fie Google, Yahoo si Facebook? Si uite asa esti adaugat intr-o baza de date unde contul tau este asociat cu numarul de telefon. Asadar esti urmarit si dupa IP, dar si dupa telefon. Stim si este recunoscut faptul ca marile companii instraineaza aceste baze de date care ajung ba la serviciile secrete, ba la companii care fac data mining si folosesc rezultatele pentru a-si vinde mai bine produsele.
Ai observat cum dupa niste cautari pe Google dupa haine de exemplu, incep sa-ti apara numai anunturi ale magazinelor cu haine? Pe Facebook ai vazut link-urile sponsored care se refera la produse din cautarile tale anterioare? Exact! Ei invata ce cauti tu, trag concluzii si apoi iti arata ce vrei sa vezi, ce te intereseaza! Un lucru bun - ati putea zice. Dar cat de bun mai este daca aceste date vor fi folosite in scopuri malitioase?
Ei bine, a fost creata o retea care nu face asta! Pe Facebook cate din postarile tale ajung la cei care vrei sa le vada? Trebuie sa apelezi la boost your post, adica sa platesti pentru ca ele sa apara pe peretii cat mai multor prieteni. Pe Minds se plateste dar cu bitcoin (moneda virtuala), iar acesti bani sunt castigati de utilizatori prin upload, comentarii, votare, postari.



Reteaua este open source, deci orice utilizator poate contribui la intretinerea si conceptia ei. Conversatiile pot fi criptate, deci nicio organizatie sau companie nu poate avea acces la ele. CEO-ul companiei, Bill Otman spune ca Minds nu poate furniza date confidentiale despre utilizatori deoarece nici ei nu au acces la ele. Reteaua Minds este recomandata de Anonymous. How about that? Daca si ei o recomanda, atunci e de bine, nu? :)
Un utilizator poate alege ce postari vrea sa evidentieze si poate castiga puncte din activitatea sa in retea. 
Reteaua aceasta are sanse sa devina una foarte importanta avand in vedere ca respecta utilizatorii protejandu-le datele. Cei doi initiatori ai retelei fiind deja cunoscuti ca militanti pentru drepturile la libera exprimare si libertate civila precum si pentru probleme legate de Internet.. Are deja in jur de 30.000 de utilizatori si prinde foarte bine in randurile activistilor si jurnalistilor independenti. Asadar sa ne facem cont pe minds.com!

joi, 18 iunie 2015

Un print al timpurilor moderne

Nu am. Stiu ca toata lumea are si doar eu am ramas singura fara. L-am cautat mereu pe cel perfect. Nu vreau orice. Sunt mofturoasa! Acum in sfarsit l-am gasit! El este Fat-Frumos pe care-l asteptam de atata vreme si va voi spune in continuare de ce! 

Samsung Galaxy S6 pe numele lui de botez. Cred ca la botezul lui au venit numai ursitorile bune caci are toate calitatile si nobletea unui print. Doar v-am spus ca este un Prince Charming in lumea telefoanelor! Ursitoarele i-au urat sa aiba un design deosebit in care se impleteste arta cu tehnica. O combinatie perfecta intre sticla ce reflecta un spectru larg de culori stralucitoare si metalul ce o strajuieste in forme rotunjite fac din el un Don Juan de care te vei indragosti iremediabil. Cu o diferenta: acest Don Juan nu-ti va frange inima! 



Daca vrei sa joci un joc, sa vezi un film sau sa navighezi pe Internet o poti face fara griji deoarece bateria lui de 2600 mAh tine si tot tine! Una din ursitori i-a urat ca 10 minute de incarcare sa-i fie suficiente pentru vizionarea unui film. Wow!


Am mai avut telefoane de la Samsung, dar ca acesta nu! Numai cand ma gandesc la procesorul octacore pe 64 de biti, simt un fior pe sira spinarii. Are cel mai rapid sistem de pornire si de lansare a aplicatiilor!
O ursitoare mica si timida si-a vazut reflectia intr-o picatura de roua si atunci i-a daruit display-ul stralucitor cu o rezolutie ametitoare de 2560x1440 pixeli. Sora ei geamana i-a daruit doua camere foto de 16, respectiv 5 MP. Acum toti elfii, gigantii, spiridusii, toate nimfele si chiar ciclopii si centaurii isi pot vedea selfie-urile perfect in el. Pana si mama vitrega a Albei ca Zapada arata mai bine pe acest Super Amoled! Cu stabilizatorul optic de imagine si o multime de alte functii ale camerei foto ce mai distractie va fi acum la palat!


O alta ursitoare s-a gandit ca degeaba e destept, daca nu are si memorie buna. Si i-a daruit 3 GB RAM si 32 GB memorie interna. Va tine minte toate declaratiile tale de dragoste in orice forma preferi!
Daca esti dependenta de shopping, Samsung Galaxy S6 este perfect pentru tine! Te va insoti la cumparaturi sau te va ajuta sa faci plati online rapid si sigur! 
Are si cititor de amprente. V-am zis ca e SF, nu? Asta este o caracteristica ce mi se pare tare interesanta! Sa deschizi folosindu-ti amprenta ... Hmmm, high-tech future here we come! Vreau sa incerc asa ceva!


Are o multitudine de functii multimedia astfel incat sa nu te plictisesti niciodata! Si cum sa te plictisesti cu asa print al timpurilor moderne langa tine? Nu te inseala, nu te dezamageste, e mereu cu tine cand esti vesela, plictisita, nervoasa, mofturoasa. Si niciodata nu comenteaza. Face exact ce-i spui! Cui ii mai trebuie altceva?

O zi frumoasa dimineata se incheie prost seara.

Astepti cu drag o zi. Esti foarte agitata si ai multe de facut si repede. Alergi si le faci pe toate. Vrei sa fie perfect si memorabil! Imparti emotii, zambete si imbratisari. Privesti chipuri inocente care iti vor ramane mereu in minte impletite cu amintiri frumoase. Chiar si amintirile urate te vor face sa zambesti mai tarziu. Simti nerabdarea si emotia si primesti caldura sincera si timida a unei imbratisari. Esti fericit pentru ca eforturile tale de un an si tot stresul au produs un efect. Dar vrei mai mult. Mereu vrei mai mult si spui asta. Oare cum este interpretata afirmatia ta? O secunda te gandesti la asta, apoi privirea iti este furata de un buchet de flori intins timid spre tine. Pacat ca vor deveni oameni mari candva! Oamenii mari isi pierd inocenta ...
Desi ploua afara, mergi prin ploaie fericita si multumita. A fost o zi frumoasa! Ai vazut zambete, chipuri de copii cu coronite si un strengar s-a strecurat prin spatele tau si ti-a asezat coronita lui pe cap. Zambesti. Iti amintesti de coronitele tale purtate pe cap cu mandrie pana acasa. 
Si totul se spulbera intr-o clipa! Vine ca un tunet de acolo de unde nu te asteptai. Inca o palma luata pentru ca nu te inveti minte si crezi in oameni. De acum sa nu mai crezi in nimeni! Asa iti spui, dar auzi un ecou rasunand: "Mereu spui asta si mereu incalci promisiunea!". 
Vezi cum bucuria se risipeste si o senzatie ciudata de tristete amestecata cu furie si dezamagire pune stapanire pe toata fiinta ta. Te intrebi: "De ce? De ce iar ai fost dezamagita?"... Pentru ca sunt oameni mari! Modul lor de gandire, atitudinea si comportamentul le e dictat de propriile experiente. Tu intelegi asta, dar ei? Si chiar de o intelegi, tot esti dezamagit pentru ca ai acordat incredere, pentru ca te-ai apropiat, pentru ca ai pus suflet! 

marți, 16 iunie 2015

Eminescu - o moarte suspecta

Ieri s-au implinit 126 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Il stim cu totii ca fiind cel mai mare poet national, autorul "Luceafarului", vesnicul indragostit de Veronica Micle, un destin tragic stins intr-un spital pe fondul nebuniei. Dar oare cat de adevarata este ultima? Exista voci care spun ca moartea poetului nu a fost din cauze naturale, ca nu a avut boala aceea rusinoasa si ca nu a fost nebun. 

In timpul vietii, Eminescu nu a fost renumit pentru poeziile sale, ci pentru activitatea lui de jurnalist. Era un jurnalist cu coloana vertebrala, cu convingeri ce isi aveau radacinile intr-o dragoste imensa - dragostea de tara. Din pacate, in scoala nu ni se vorbeste despre asta. La scoala aflam doar despre poetul Eminescu cel visator si mereu indragostit. Oare de ce niciunul din profesorii mei de romana nu mi-a spus nimic despre celalalt Eminescu? De ce nu au zis nimic de contextul politic al vremurilor in care a trait el? Eminescu era un ziarist incomod caruia probabil i s-a inchis gura. Suna urat, stiu! Dar probabil acesta este adevarul! Devenise foarte cunoscut si era un adept infocat al unirii Romaniei cu Ardealul aflat sub dominatie austro-ungara. Critica vehement maghiarizarea numelor romanesti din Ardeal, il critica pe Carol I pentru ca nu lua atitudine. Avea sanse sa devina parlamentar asa cum multi jurnalisti deveneau pe vremea aceea, iar asta nu era pe placul puterilor externe si nici pe placul tradatorilor din tara. 

Care putea fi cea mai buna solutie de a-l scoate de pe scena publica? Denigrarea lui prin lansarea unor zvonuri false despre sanatatea lui mentala. I se inventeaza si o boala grava (sifilis) si este otravit cu mercur pe motiv ca este tratat. 

Interesant ar fi de cercetat rolul lui Titu Maiorescu in aceste evenimente. Titu Maiorescu pe care profesoara de romana ni-l ridica in slavi ca era protectorul lui Eminescu, ca l-a ajutat sa nu moara de foame si ca i-a salvat si publicat operele. Nu cumva protectorul era chiar calaul?
Dupa injectiile cu mercur, organismul lui Eminescu cedeaza. La autopsie se gasesc dovezi clare ale intoxicatiei cu mercur. Creierul nu a mai ajuns la timp la Victor Babes pentru a fi analizat. L-au tinut doua zile la soare pe un pervaz. 

O moarte cumplita - pretul suprem pe care Eminescu l-a platit pentru ca si-a iubit tara mai mult decat pe propria-i viata. Un roman adevarat care ne-a aratat ca un singur om poate face diferenta!

vineri, 12 iunie 2015

Decoruri pentru nunta

Sunt femeie si ca orice femeie visez la o nunta ca in povesti. Dar nu ma intereseaza fastul, ci simplitatea si bunul gust. Pentru ziua aceea speciala, mi-ar placea sa am niste aranjamente florale care sa transforme sala in palatul unei mici printese. Imi plac mult florile. Mereu am acasa flori in vaza. Asadar si la nunta vreau flori parfumate pe toate mesele si in toate colturile. Totul trebuie sa fie perfect asortat: fetele de masa si fundele pentru scaune, draperiile salii, decoratiunile cu flori, arcadele, luminile si servetelele. 


Stim ca florile au diverse semnificatii si pentru un anumit eveniment putem alege in functie de acestea. Cei nonconformisti ca mine, probabil nu se vor incadra in tipare si vor alege sa decoreze cu flori mai putin folosite in acest scop. Cum ar arata sala decorata cu margarete si albastrele? Sau cu crini albi si margaritar? Sau poate irisi mov si toporasi galbeni? Mi-ar fi foarte greu sa ma decid! Si mai greu mi-ar fi sa aleg dintre atatea variante de buchete de mireasa doar unul singur! Sunt atat de frumoase, atat de bine realizate incat nu as reusi sa aleg doar unul! Sa vezi atunci nunta anulata pe motiv ca mireasa nu stie ce buchet sa aleaga!


Cum ar fi ca rochia de mireasa sa fie alba din bumbac cu motive traditionale, decorurile sa foloseasca lemn, piatra si flori de camp? Buchetul sa fie din flori de camp diverse sau poate numai din maci. Sau din maci salbatici si lacramioare.


Buchetul miresei este probabil piesa de rezistenta a evenimentului. Poate ca e mai bine sa alegi intai buchetul, apoi totul vine natural deoarece trebuie sa fie in ton cu acesta. Dar cand ma gandesc ca, dupa atatea deliberari si razgandiri, trebuie sa-l arunc peste cap parca mi-e ciuda! Cum sa arunci asa minunatie? Si totusi, daca povestea are happy-end merita!



duminică, 7 iunie 2015

Ce fuste purtam vara asta?

A venit sezonul fustelor! Ne plac fustele scurte, lungi, colorate, elegante, jucause. Dar cine stie care este istoria fustei? Ei bine, fusta este unul din cele mai vechi articole vestimentare. La inceput fusta era facuta din piei de animale sau frunze, apoi a fost realizata din materiale naturale precum inul si bumbacul. Acum materialele naturale sunt mai putin intalnite deoarece la moda sunt cele sintetice. Poliesterul este in perioada lui de glorie! Calitatea  si beneficiile acestuia sunt discutabile, dar nu fac acum obiectul acestui articol. Acum vreau sa ne bucuram la vederea unor fustite potrivite pentru vara! :D Avem multe, dar niciodata destule! Iata lista mea cu 10 fustite preferate!

1. O fustita cu imprimeu de poveste pentru zilele in care te simti romantica:


2. Fusta din tulle care nu se demodeaza niciodata! Imi place combinatia cu sacoul galben!


3. Fusta lunga din chiffon ideala pentru vara. Este vaporoasa si emana feminitate. Ne aminteste de printesele din basme, deci ne place maxim! :P


4. Fusta mini cu cute ample si dungi vesele:


5. Fusta dreapta cu influente vintage:


6. Fusta din dantela. E clar! Sunt o romantica incurabila! :)))


7. Fusta cu motive traditionale:


8. Faimoasa fustita tutu pentru fetele indraznete:


9. Fusta cu flori trebuie sa fie una din piesele de rezistenta din garderoba noastra de vara:


 10. Pentru ca iubim handmade-ul, fusta crosetata nu poate sa lipseasca din aceasta lista:





Lista ar continua la nesfarsit, dar mai bine ma opresc aici deocamdata. Voua ce fustite va plac?


vineri, 5 iunie 2015

Prison Break se intoarce!


Am aflat o stire bomba pentru toti fanii serialului Prison Break! Pentru cei ce nu l-au vazut, trebuie sa o faca neaparat! Pe mine m-a tinut cu sufletul la gura. Prima serie a fost fenomenala! Urmatoarele au fost mai ... light, e adevarat. Dar tot interesant a fost! :P
Pe Wentworth Miller il stiam din Dinotopia, un film de aventuri cu o poveste interesanta. Nu prea i s-au oferit multe roluri. E un tip destept (a terminat Princeton), dar faptul ca recunoscut ca e homosexual cred ca i-a cauzat carierei lui. Rolul din Prison Break pare sa fi fost scris pentru el! Imi place, place, place!
Serialul se incheiase cu sacrificiul personajului principal, dar acum se pare ca realizatorii au revenit asupra deciziei si vor face o noua serie. De abia astept! Sper sa nu fie trasa de par, ci sa aiba o poveste captivanta si credibila! Mi-e dor de Michael Scofield, de Sara si de T-Bag!

luni, 1 iunie 2015

Ziua Copilului din mine

Astazi e Ziua Copilului si ar trebui sa o sarbatorim cu mic cu mare. Toti am fost mai intai copii, apoi unii am devenit oameni mari, altii am ramas copii. :D De aceea meritam toti un "La multi ani!" si in cinstea celei mai frumoase perioade din viata noastra ar trebui sa inaltam un zmeu.


Cand eram copil, imi doream asa de tare sa fiu mare deoarece mi se parea mie ca oamenii mari pot face orice vor, ca nu au nevoie de permisiunea cuiva si nu-i cearta nimeni daca gresesc. Mi se parea a adevarata libertate vine o data cu viata de adult. Acum, adult fiind, imi dau seama ce amarnic ma inselam! Adevarata libertate o cunosti doar in copilarie! Doar atunci nu ai griji si te poti manifesta dupa bunul plac fara sa iti faci probleme ca va fi cineva sa te judece. Autoritatea parintilor, inteleasa ca o ingradire a drepturilor, nu este altceva decat grija acestora si manifestarea protectiei asupra ta.
Acum copilaria mea este departe, dar o revad adeseori prin ochii copiilor de langa mine. Este adevarat ca activitatile lor nu mai seamana cu activitatile mele cand aveam varsta lor, dar esenta ramane.

Cand eram mici ne jucam foarte mult afara. Copilarind la tara, am avut posibilitatea de a ma bucura de spatiu si libertate. Cei de la oras ies acum supravegheati de parinti la locurile de joaca (niste tarcuri cu tobogane si leagane) si au timp limitat de joaca. Noi cutreieram drumul (asa ii spune la tara strazii) de la un capat la altul mutandu-ne cu jucariile de la poarta unuia la poarta altuia, bateam mingea in portile vecinilor care dormeau dupa pranz, scriam cu dude pe poarta de tabla maro spre disperararea vecinului care o tot spala cu furtunul, faceam concursuri cu biciclete si veneam acasa rupti in coate si in genunchi. Seara, faceam un foc imens in mijlocul drumului si spuneam povesti de groaza ori ne jucam de-a v-ati ascunselea (faimosul "pitulusu") pentru ca era mai interesant sa te ascunzi pe intuneric. Primavara, saream gardul prin spatele casei la o vecina si ii furam ghioceii, iar de la altii luam pere sau corcoduse vara.

Bucuria pe care o simteam tavalindu-ne prin ierburile inalte, alergand dupa fluturi sau jucandu-ne cu picioarele in nisipul cald nu am mai regasit-o apoi ca om mare care nu mai poate face lucruri fara motiv doar de dragul emotiei.

Mi-e dor de vremurile acelea fericite si as da orice sa ma intorc la ele! Inca mai pastrez o mare parte din copilul acela in mine. De multe ori mi s-a spus ca sunt un copil, ca ma port si arat ca unul. Unele au fost complimente, altele s-au vrut a fi jigniri. Dar indiferent de natura afirmatiilor altora, eu si copilul acela de demult suntem inca impreuna privind cu nostalgie spre trecut si cu incredere spre viitor. :)